POETI GRADISTENI

                                                               Stefan Roman

În  deschiderea cărții de debut, “Grădina stelelor mele”, Al. Piru spunea despre Ștefan Roman: “Poet de autentică inspirație, Ștefan Roman cultivă un lirism discret, calm, comunicând cu mijloace proprii bucuria conviețuirii cu lucrurile și ființele, aspirația spre orizonturi nemărginite, nostalgia unui univers liniștit, inundat de taine, de marele mister al existenței.”

Ștefan Roman s-a născut la Grădiștea, jud Vâlcea în anul 1925 .

A facut cursurile primare la Școala Grădiștea, Liceul la Rm. Vâlcea.

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, 1944-1948, apoi Facultatea de Istorie a Universității din București, 1949-1953.

Profesor de istorie la Liceul Teoretic Grădiștea. Muzeograf la Muzeul Olteniei Craiova. Profesor universitar la Facultatea de Istorie a  Universității din Craiova.

Membru al Societății Literare “Anton Pann “ din Rm. Vâlcea și al Societății Scriitorilor Olteni din Craiova.

Debutează în anul 1973 cu volumul de versuri “Grădina stelelor mele”, Editura Scrisul Românesc, Craiova;

În anul 1999, apare volumul “Poezii” la Editura “M. Duțescu” din Craiova;

În anul 2000, apare volumul “Lumea glumelor” la Editura “M. Duțescu”, Craiova;

În anul 2001, apre volumul “Cântece de primăvară” la Editura “M. Duțescu”, Craiova;

În anul 2002, apare volumul “Când crește umbra” la Editura “M. Duțescu”, Craiova.

Haracii

A murit vierul –

haracii înțeapă lumina.

Cine mai sărută lăstarii

pufoși ca puii pădurii?

**

Cine mai îmbrățișează

diminețile

cu fluierul livezilor?

Cine mai bate toaca

Razachiei, sângerând?

Dionisos

cerne melancolii.

**

Atâta liniște e în zborurile

ușoare ca gândurile;

cântece din lectee

necunoscute pământului

le adie vânturile.

Porumbeii culorilor

zboară undeva…

Notă: versurile fac parte din volumul de debut, Grădina stelelor mele.

Cântărețul

În somn, ascult zăpada…

Degete albe ating poemul nescris

Lângă streașini de pământ

Caut arboreal unui vis.

În liniștea luminii

Sunt doar umbra

Răsuflării sale.

În zori, cântărețul Euterpei

În giulgiu alb.

Fluierul doarme lângă el.

Frunzele

Frunzele,

zbor cromatic care migrează cu ultimele așteptări

unde întreabă vântul

Poiana fără nori, tăceri fără umbre,

copilărie fără mine

unde cântă pământul

departe, peste depărtări, departe

alunii unui gând vă strigă-n noapte

Pastel

Seara,

un jder ocolește păduri -

râpi adânci…

până ne desparte

de zi.

Mă fură împrejurimi,

se rumenesc dealuri

și văi!...

mitică auroră…!

Apoi,

rămân doar eu

cu distanțele galaxiei mele.

Chemare

Colinele cu pisc de soare

ți-au dat poteci de zare.

Copacii cu vârfuri de lumină

ți-au scris anii pe tulpină.

Câmpul rotund,

te-așteaptă nălbit de chindii –

te strigă o mie de ciocârlii!

Ecvestră

Nisipuri de aur

pajiști cât zilele

în nori de ploi

și-adăpară cârlanii

peste mormintele cailor

grase de ierburi

Fiecare frunză

Fiecare frunză aduce ecoul

Neauzit ca gândurile

Umbră de profet,

Cu sarica de ani –

Ciobanul fluiera

La răspântii de veac și izvoare:

Timp pentru poieni,

Timp pentru tăceri

               -Învățat de la firul ierbii –

Timp pentru poteca urcată de cer

Și pentru ciobanul acela…

Poate ecoul știe –

Poate vântul.

Nota: versurile fac parte din volumul “Poezii”, 1999, Editura “M. Duțescu”, Craiova.

După flori

Pe cărare-n pădurice

Merg iubiții după flori.

Se aud doar pașii tainici

În tril de privighetori

Doar în umbră, stau ascunse

Potirele cu-nfloriri;

Pe cărare înflorește

Visul primelor iubiri.

Dorință

Suspinul meu cel mai din urmă

L-aș lăsa florilor de mai,

În care tu, nevinovată,

Copilă mică te jucai.

N-aș vrea să-mi știe crudul dor

Nimeni în afar- de tine

Și florile – dragile tele,

În mai să-ți spună despre mine.

Cântec de noapte

E noapte…Stele cad,

Luna crește-n pulberi de fard,

Tremură lin, se-nalță, sue

Sună, se pierde, sună și nu e

Cântecul drag

Drumețul trece –

Privește-un prag

Și luna rece…

Părea un cântec

Părea un cântec de curând,

poate un gând,

pe drumuri vechi spre zări urcând,

o amintire lângă gând,

un vis de floare în grădini

hulubul legănând lumini

în zbor ușor,

porneau cu anii mei în zbor.

Nota: Versurile fac parte din volumul “Cântece de primăvară”, Editura “M. Duțescu”, Craiova, 2001

Grădiște

Gândul, aici, e mai încet

Lumini vâslesc târziu sub streașini

Coboară-n fumul serii

Opresc din drumuri lungi

                                   oierii

cu munți de cântece

Sub sarici de profet

Târziu, într-un pridvor

Adormi cântând

cânți adormind

Încet… cântecul lor…

Șopârla

Șopârla stâncilor

cu smalț la cingătoare

iese din foșnet verde

să bea din soare

Între infinit

și flori de mac

șopârla de lac

crește-n amurgul zeilor,

                         un mit…

Epilog

Peste coliba-n care nu e nimeni

Zăpada cade fără încetare

Drum fără drum, vis fără vis,

Eu fără mine-n depărtare

Peste coliba-n care nu e nimeni

Zăpada cade fără încetare

Visând în vis

Visând în vis

m-am deșteptat

în cer înalt

de floare albă de cais

Numai armindenii luminii

deschideau porțile grădinii

în straie ca magii…

Unde trecea, cântărețul ce fluiera

ușor ca fagii?

Pictură veche

Când Dumnezeu

s-a supărat pe îngeri

a trimis în iad

pe cei mai urâți

pe cei cu haine de zare

și-aripi de albine

i-a oprit lângă sine

Nota: Versurile fac parte din volumul “Când crește umbra”, Editura “M. Duțescu”, Craiova, 2002

Grupaj realizat de Ilie Firtat, bibliotecar