Valorificarea educativă a folclorului grădiștean

Valorificarea educativă a folclorului grădiștean

                Arta populară manifestată sub toate formele ei prezintă o bogăție neprețuită de comori pentru toți aceia care-și iubesc neamul și încearcă să-i păstreze nealterate valorile culturale moștenite. Începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viața comunității, continuând cu frumoasele costume populare îmbrăcate în aceste împrejurări și terminând cu cântecele și jocurile, nelipsite la aceste evenimente, izvorul lor e nesecat pentru cei care vor să le cunoască și să le adune pentru a le dărui din nou așa cum spune Anton Pann ”De la lume adunate/ Și-napoi la lume date.”

                Pornind de la valențele formative ale folclorului și artei populare tradiționale noi, cadrele didactice, avem misiunea de a aduce copii în lumea valorilor culturii populare perene, de ai responsabiliza asupra păstrării și transmiterii către generațiile viitoare a acestora. Acest lucru este și mai necesar cu cât tendința generală de globalizare ne pune în pericolul de a ne pierde identitatea.

                Ca să prevenim o astfel de tragedie, un an de zile am mers din casă în casă prin sate de unde am cules informații despre folclorul grădiștean, un folclor de interferență cu influențe gorjenești date de poziționarea geografică a localității, dar nu lipsit de culoare locală, despre obiceiurile și tradițiile de pe Valea Oltețului. Acest demers a fost concretizat prin realizarea unei culegeri de folclor din Grădiștea.

                Acest lucru nu a fost decât un început. Nu era suficientă salvarea de la uitare  numai a obiceiurilor și tradițiilor, a cântecelor și strigăturilor, etc., trebuiau salvate și valorile materiale ale culturii tradiționale grădiștene. Acest lucru a însemnat încă un an de muncă de colectare din gospodăriile locuitorilor comunei a obiectelor cu valoare etnoculturală locală. Dar munca nu a fost în zadar! Am reușit, cu sprijinul autorităților locale, amenajarea unui Muzeu în Parcul comunal.

                Prin cele două proiecte duse la bun sfârșit, Culegerea de folclor din Grădiștea și realizarea unui muzeu al satului grădiștean am reușit să creăm baza materială necesară derulării unor activități educative centrate pe elevii de toate vârstele de la școlile din comună. Având ca numitor comun obiceiurile, tradițiile și folclorul grădiștean.

                Folclorul, conform DEX,  reprezintă totalitatea tradițiilor, a obiceiurilor și a creațiilor artistice populare ale unei țări sau ale unei regiuni. Ași merge mai departe cu definirea folclorului și ași spune că folclorul este  deopotrivă frumusețe, tradiție, vechime, bucuria de a cânta și juca, împreună băieți și fete, tineri și vârstnici.

                Pregătirea  copiilor pentru viață înseamnă educarea lor în armonie cu principiile, normele și idealurile comunității din care provin ca parte a principiilor și normelor specifice poporului român.

                Pornind de la acest principiu, am aplicat câteva proiecte culturale în parteneriat cu unitățile școlare din comuna dar și cu  instituții de cultură locale, altele decât școala și anume; biblioteca și biserica. Am avut în vedere că obiceiurile și tradițiile, folclorul în general, sunt din ce în ce mai puțin prezente în viața școlarilor de toate vârstele dar și tinerilor, ajungându-se la situația dramatică de a nu –și cunoaște originile.

                În anul 2011 am inițiat Proiectul ”Obiceiuri și tradiții din Grădiștea”, în parteneriat cu Biblioteca Publică Locală, proiect ce avea ca obiectiv cunoașterea, păstrarea și valorificarea tradițiilor  și obiceiurilor populare, a strângerii de inventar gospodăresc specific țărănesc în vederea constituirii unui Muzeu. În derularea acestui proiect au fost implicați alături de elevi și cadre didactice și părinții elevilor. Proiectul s-a bucurat de o largă participare având ca rezultat inaugurarea în data de 15 august, cu ocazia Zilei comunei Grădiștea, a Muzeului – Casă țărănească – din Parcul comunal. Cu această ocazie copiii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au prezentat un program artistic unui numeros public, program artistic inspirat din datinile și obiceiurile populare descoperite de ei cu ocazia desfășurării acestui  proiect.

                În anul 2012, am continuat acest proiect, de data aceasta copiii au fost implicați în mărirea zestrei  deținute de Muzeu prin colectarea de noi obiecte dar și în operațiunea de inventariere și etichetare a obiectelor expuse precum și întreținerea acestora. Și de această data copiii, sub aceeași îndrumare atentă a cadrelor didactice, au prezentat unui public numeros un interesant program artistic în Parcul comunal, cu ocazia Zilei comunei din 15 august,  program artistic inspirat de obiceiurile și tradițiile locale. Cu această ocazie, Muzeul a fost deschis pentru vizită gratis pe tot parcursul zilei, trecându-i pragul peste 300 de vizitatori de toate vârstele din localitate dar și din țară.

                Ca o consecință a ecoului larg de care s-a bucurat atât în presa scrisă cât și audio ( Radio Craiova,  Radio Antena satelor  - acest post a avut 2 intervenții in zile diferite de aproape o oră cu acest subiect ), Muzeul Grădiștea a fost vizitat de o delegație din comuna Peretu, județul Teleorman, condusa de Primarul comunei cu scopul declarat de a realiza și dumnealor un astfel de muzeu. Cu această ocazie, oaspeții teleormăneni au vizitat și Liceul Teoretic Grădiștea.

                Din anul 2011, 9 Martie - Ziua tradiției, un alt proiect cultural desfășurat în parteneriat și ajuns la ediția a VI-a în 2012, a fost desfășurat la Muzeu. Acest proiect ce urmărește descoperirea, păstrarea și promovarea unor obiceiuri și tradiții de Anul Nou de primăvară, a fost finalizat la fiecare ediție cu câte un program artistic susținut de elevi.

                Costumele populare originale, unele dintre ele cu o vechime de aproape sau peste 200 de ani, au fost și sunt folosite de către copiii membri ai unor formații artistice reprezentative locale în cadrul unor concursuri județene sau interjudețene. Acolo costumele noastre s-au bucurat de aprecierea celor prezenți. Când spun asta am în vedere festivalurile interjudețene de la Bustuchin sau Logrești și Festivalul județean  ”Pridvorul tinereții ” de la Crețeni.

                Obiceiurile de Crăciun din localitatea noastră au fost prezentate la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul ” în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Vâlcea și al Uniunii Europene -  ”Crăciun European”.  Cu această ocazie au fost prezentate obiceiuri și tradiții de crăciun, preparate culinare specifice Crăciunului din Grădiștea, turtă, sarmale, cozonac, zăbic, etc., s-au cântat colinde spre încântarea celor peste 100 de spectatori prezenți.

                Nu trebuie uitat că în data de 25 decembrie 2012 copiii vor prezenta obiceiuri de Crăciun în cadrul unui program artistic ce va fi susținut atât în școală – în fața colegilor, cadrelor didactice și părinților - cât și la Biserica din satul Dobricea în fața enoriașilor. Aceste  spectacole fac parte din cadrul unui parteneriat Școală – Biserică ce au tocmai ca obiectiv descoperirea, conservarea și  promovarea obiceiurilor de Crăciun din Grădiștea. Nu este un secret pentru nimeni faptul că am reușit culegerea unui text de Stea absolut original cu această ocazie.

                Dialogul permanent ce se naște în cadrul activităților educative organizate,dintre elevi, cadre didactice, părinți, membri ai comunității, nu trebuie să rămână numai un simplu act de comunicare ci un suport pentru căutarea, conservarea și mai ales promovarea  acelor valori etnoculturale autentice locale. Să nu uităm că avem datoria morală de a face totul în direcția educării tinerei generații în respect și pioșenie față de strămoși și cultura lor și mai ales  să-i facem responsabili de perpetuarea acestor valori. Numai așa generațiile viitoare își vor ști originea și-își vor găsi locul ce-l merită în marea familie europeană.

                                                               Fîrtat Ioana, învățătoare

               

Grădiștea - Obiceiuri si tradiții de Crăciun

         Grădiștea – România – Europa

                                    - Obiceiuri si tradiții de Crăciun –

         Grădiștea se găsește așezată în partea de sud-vest a județului Vâlcea, pe hotar cu județul Gorj. Ca urmare a acestui fapt, în această zonă s-a dezvoltat o vatră etnoculturală cu influențe gorjenești.

         Crăciunul a fost și a rămas unul dintre cele mai importante evenimente din viața satului grădiștean. Unele obiceiuri și tradiții reușind să reziste noilor tendințe moderniste de renunțare sau ignorare a vechilor tradiții.

         În viața satului se produc o serie de evenimente menite să pregătească petrecerea sărbătorile de Crăciun. Dar cel mai important este tăiatul porcului.

Fiecare familie de gospodari a crescut si îngrășat un porc ce va fi sacrificat, aproape ritualic, în ziua de Ignat. După sacrificare, acesta este tămâiat și se spune Tatăl Nostru. Apoi se trece la pregătirea acestuia. Porcul este pârlit cu paie sau cu forja cu lemne, copt, spălat foarte bine ( să devină șoricul alb ) și tranșat după un anumit ritual. Nu toată lumea se pricepe la asta, sunt anumiți oameni care lucrează în echipe de cate 2-3 și care merg din casă în casă contra cost sau a câtorva kg. de carne. Aceștia dețin secretul tranșării cărnii pe anumite sortimente – mușcheți, șoldeți, spetii, costițe, iepurele, carnea trandafirilor, bărbiile pentru mațe, șunca, etc.. 

Pentru Crăciun, din porc, gospodinele pregătesc mațele și  trandafirii.

Mațele se umplu cu un amestec de tocătură din ficat  boșogi ( plămân ), splină, slănină, fierte în prealabil, cu orez undit, ceapă tocată, boia de ardei și cimbru. Zeama în care s-au fiert mațele este păstrată pentru a se consuma cu turtă.

Trandafirii – cârnați în altă parte -  sunt pregătiți din carnea trandafirilor ( mușchii burții ) și slănină tocate la bardă și condimentate cu usturoi. Cu acest amestec se umplu mațele subțiri ale porcului. Aceștia se pun la uscat și apoi la fum. Din aceștia se consumă la masa de Crăciun, fripți, alături de mațe și murături.

         Între Crăciun și Anul nou, gospodinele se ocupă de conservarea cărnii porcului. Slăninile sunt tăiate bucăți, fripte și apoi puse la trușie. Aici alternează jumările cu bucățile de mușcheți, trandafir și oasele tocate. Acestea sunt acoperite cu untură și vor constituii alimentul de bază pentru anul viitor.

         Familiile care au copii de ridicat la grindă, de botezat sau tăiat moțul, opresc pentru Moș, o spetie  și un trandafir să-l ducă acestuia ca plocon.

         Din topirea osânzii, grăsimea rezultată - despre care se crede că este o grăsime ușoară – se pune într-o oală de pământ. Aceasta va fi folosită pentru prepararea unor aluaturi de prăjituri sau ca suport pentru prepararea unor alifii populare pe baze de extract din plante. Jumările rămase de la osânză sunt folosite pentru prepararea zăbicului, un aliment obținut din aceste jumări amestecate cu turtă veche sfărâmată și prăjită în tigaie pe jar.

         În seara ajunului, pentru masa din ziua Crăciunului, gospodinele pregătesc cozonacul cu nucă și turta. Aceasta din urmă se făcea, după preferință, în spuză pe vatră sau la cuptor dospită, etc.,spoită cu ou sau nu. Tot acum se preparau sarmalele și piftiile.

         Un alt moment important în noaptea de Crăciun  o constituie primirea colindătorilor. Aceștia sunt constituiți în grupuri de minim 2 colindători. Fiecare grup are un sef, acesta este cel care încasează banii sau alte daruri din partea celor colindați. Ei pleacă prin sat la colindat după ce au făcut câteva repetiții.

         Colindătorii apar în ajunul nopții de Crăciun. Se cântă Moș Crăciun. Gazda oferă colindătorilor bani, fructe, cozonac, etc.. Dacă ceata de colindători este formată din adulți, aceștia sunt serviți și cu vin.

         În ziua de Crăciun, se merge la biserică și apoi se dă de pomană. În această zi nu se tămâie morții. Sărbătoarea Crăciunului ținea 3 zile. În toate aceste zile nu se muncea, se petrecea acasă cu familia sau cu rudele care-ți veneau în vizită sau la care te duceai în vizită. După masă se mergea la Hora satului. Aceasta se organiza în curtea școlii sau a căminului cultural, dacă acesta exista, sau chiar in curtea bisericii. Aici, tineri și vârstnici, deopotrivă, participau la joc. Dar în hore separate. Multe dintre aceste hore se terminau cu o bătaie sănătoasă. Dar a doua zi protagoniștii se împăcau în fața unei oale de vin și nimeni nu păstra mânie pentru aceste conflicte spontane. 

Fîrtat Ilie, bibliotecar

        

           

             

Hai pe net!, căutătorul de povești

Hai pe net!,  căutătorul de povești

Biblioteca Publică Locală Grădiștea, fidelă campaniei de incluziune digitală derulată în România de Fundația EOS Romania, cunoscută sub numele de Hai pe net!, a căutat de fiecare dată să răspundă cerințelor și să aducă în bibliotecă pe cei pentru care calculatorul și internetul mai constituie încă o fata morgana.

            

                      

                                           Rodica la bibliotecă, în fața unui calculator

Venind în bibliotecă, Rodica exclamă:  ”Este pentru prima dată când văd așa ceva, muream și nu vedeam!” Se referea la calculatoare.

Pentru Rodica, o fată frumoasă și plină de viață născută în anul 1946, destinul a fost implacabil!

- ”Eu am rămas orfană de mamă de mic copil, la numai  6 ani, tata a rămasa cu 4 fete, eu am fost cea mai mică. Ne-a crescut, dar cu greu! Celelalte s-au dus la casele lor, eu am rămas doar cu tata.” 

Dar parcă asta n-a fost de ajuns!

-” 17 ani i-am împlinit în București, în spital!”

Într-o duminică, împreună cu niște prietene s-a urcat într-un tei să culeagă flori pentru școală. Destinul lovește din nou! Cade!

-” La coloană am avut două vertebre rupte și măduva puțin plesnită, nu întreruptă definitiv.”

 Urmează  ani mulți de tratament prin spitalele României, fără rezultate! O  rază de speranță pare să apară atunci când începe să meargă la tratament la o clinică specializată din Cehoslovacia. Dar, fatalitate! Familia nu mai are bani să continue tratamentul, statul nu intervine iar Rodica este condamnată! De data asta definitiv!

-” Eu 6 ani jumătate am stat numai cu fața în jos! Am făcut escare.” -  pentru a-i se vindeca rănile de pe spate, răni ce au lăsat urme adânci pe trupul ei tânăr!

-” După ce mi s-au vindecat escarele, sora mea, Bibi, a făcut un memoriu, cum era atunci, lui Ceaușescu pentru a mă trimite în străinătate. Și mi s-a aprobat. Am fost la comisie la București. Mie între timp îmi reveniseră simțurile.  Simțeam corpul. Eu dacă nu simțeam corpul nu mă trimiteau  în străinătate, în Cehoslovacia. M-au trimis acasă și mi-au zis să aștept. Am așteptat câteva luni și am făcut un nou memoriu către Ceaușescu pentru ca nu-mi venea niciun răspuns. M-au chemat iar la București la o nouă comisie. Aici l-au întrebat pe tata dacă are posibilitatea sa mă trimită. Tata a încuviințat și m-au trimis acasă, să aștept să-ne comunice data când trebuie să depunem banii. ”

                                       

       

                                                         Rodica lucrând la un goblen

Aici, Rodica face o pauză mai lungă, parcă a obosit rememorând scenele vieții ei dramatice de copil și adolescent.  Scene ce parcă - i redeschid răni ce le credea demult închise! Ochii ei, atunci când povestește, emană o tristețe contagioasă ce ne contaminează și pe noi cei care ascultăm. Mă uit la Silvia, vecina ei, cea care a adus-o la bibliotecă, cu greu încearcă să șteargă o lacrimă ce se încăpățânează să alunece pe obraz. Este o atmosferă apăsătoare pentru toți cei prezenți în Sala de lectură a bibliotecii, copii, tineri sau adulți! Momentul îl depășim tot cu ajutorul lui Rodica pentru că reia firul povestirii.

-” Tata a luat legătura cu surorile dânsului din București pentru a mă ajuta. Și m-au ajutat! A depus, tata, 7 mii de lei pentru transport. Mi s-au aprobat două luni și jumătate de stat în Cehoslovacia. Am plecat cu Gheorghe, cumnatul meu. Eu am rămas acolo, el s-a întors. Acolo era foarte bine, făceam fizioterapie. După  două luni jumate am intrat iar in comisie, să vadă dacă am recuperate ceva, dacă nu ne trimiteau în țară pentru că era alții la rând. Văzând ca fac progrese în recuperare, mi s-au aprobat alte două luni jumate. Eu am trimis acasă lui tata înștiințarea ca el să meargă la minister să plătească pentru o nouă perioadă de tratament. Eu recuperam foarte bine, am început să merg cu proteze la picioare între paralele. Simțul începea să-mi revină bine.  Apoi,  comisia mi-a mai aprobat un stadiu, am stat cu totul șase luni jumate în clinica respectivă. După aceste șase luni jumate, directorul spitalului a vrut sa-mi mai prelungească șederea mea acolo, dar n-au mai vrut ai noștri, motivând că mai sunt și alții de trimis. Au fost atât de aspri, că n-au mai așteptat să vină însoțitorul să mă ia, m-au trimis singură cu avionul în țară! De la avion am fost luată de o salvare și adusă acasă. După o jumătate de lună am primit o scrisoare de la directorul clinicii din Cehoslovacia prin care-mi cerea să mă întorc. Am făcut un nou memoriu la autoritățile române, dar am fost refuzată! ”

O nouă pauză apăsătoare, pauză în care Rodica parcă-și proiectează pe retină acele clipe pline de dramatism din viața ei. Proiecții ce-i readuc în ochii ei frumoși nori, nori de tristețe! Cu un oftat adânc reia ….

-” Am  mai încercat prin țară, am fost la Sibiu, București, dar fără rezultat. Nu se compara cu ce era în Cehoslovacia. Toată perioada de stat în Cehoslovacia a costat pe tata vreo douăzeci și două de mii. Dar nu m-a ajutat ministerul sau altcineva cu nimic, cu nimic nu m-au ajutat! Rămăsese tata parcă patru mii de lei dator, nu mai avea de unde sa-i dea și l-au dat în judecată. S-a judecat bietul Tata la Drăgășani, abia a găsit înțelegere să-l lase să-i dea pe parcurs, că nu avea de unde să-i dea pe toți odată!”

                                       

                                           Rodica alături de sora ei cu un goblen lucrat

Până în anul 1995, lumea se limita la cât puteau cuprinde ochii prin ferestruța căsuței părintești.  În acest an primește un cărucior. Preotul Lulu i-a făcut rost de el. Cu el va începe să umble prin casă.

            În anul 2000, două fete din vecini, o scot pentru prima data din casă, după 38 de ani! O plimbă prin împrejurimi, o duc la biserică.

            -” Fetele m-au dus cu vorba că mă duc până la poartă, apoi până la un vecin și tot așa până m-au dus la Olteț. Mie îmi era rușine! … Apoi m-au plimbat fetele peste tot, m-au dus până și la Pârâieni, la o soră de-a mea. Mi-au fost de ajutor, fetele! Pe când acum, fetele și-au fiecare familie. Mă mai ajută Silvia. Eu trebuie să merg la Vâlcea la control medical. Am mai multe complicații. Eu acum cu un ochi nu văd. Am avut glaucom și n-am știut. Acum am amândoi ochii operați.”

            Rodica lucrează goblenuri din vânzarea cărora mai câștigă câțiva bănuți în plus pentru trai, pe lângă un ajutor social de 293 roni primiți de la stat.

            -” Goblenuri n-am mai cusut un timp. Acum am început să cos din nou.  Eu am lucrat lasetă. Foarte multe lucruri aveam! ( și arată o stivă cam de 70 cm.,  poate mai mult!! )  Cine venea pe la mine și vedea –  Rodico,  mâini de aur ai! Ziceau! Nu aveam chei la casă, plecam la biserică, și mi le-au furat pe toate, nu mi-au lăsat una! Una, măcar să mă bucur de ea! Le aveam pregătite, nu să le vând, le aveam pentru medici, atunci când mergeam prin spitale. Goblenurile nu-mi mai permit să le cumpăr, sunt foarte scumpe! Lucrez când îmi mai aduce cineva vreunul! Și-mi dă și mie, acolo pentru lucru, două trei milioane. Ce să fac, am și eu nevoie de bani!  Eu n-am cerut, cât mi s-au dat! Eu de câte ori merg la Vâlcea, mașina mă costă un milion opt sute și mai trebuie sa plătesc și însoțitorul. O pensie se duce pe un astfel de drum! Aș avea trei goblenuri lucrate până m-ași îmbolnăvi cu ochii, le-ași vinde! Cât mi-ar ieși și mie acolo, am mare nevoie de bani!”

            Și vă rog să mă crede-ți că spunea adevărul! Se citea asta în ochii ei triști, secătuiți de lacrimile vărsate într-o viață de chin și lipsuri!

            Îmi mărturisește că nu a fost niciodată într-o bibliotecă, ar mai veni și altă dată, dar este dependentă de cineva care să o ajute. Sora ei mai mare, are 78 de ani. Cu timpul va avea și ea nevoie de ajutor! Ar dori să-și  împărtășească trista ei poveste de viață și altora și să afle povestea altora care au fost încercați de viață ca ea. Este o fire comunicativă, plină de vervă. Revine la pasiunea ei, goblenurile.

-” Pentru mine cusutul goblenurilor este o ocupație și mi-e drag să fac asta! Dacă aș putea, aș   face din noapte zi să lucrez. Lucrez până la două din noapte. Nu pot să dorm! Îl mănânc lucrul! Cred că de la Dumnezeu mi-e dat!”

                                  

                                               Goblenuri lucrate de Rodica. Sunt de vânzare.

Și în ochii ei triști parcă se aprinde o luminiță. Bănuiesc că este acea luminiță a bucuriei. A puținei bucurii din viața Rodicăi! Bucurie dată de Dumnezeu odată cu harul de a coase! De a coase frumos! De a da din puțina ei bucurie și altora prin cusăturile ei! Dar luminița se stinge repede! Norii cuprind din nou ochii ei obosiți, bolnavi! Reia povestea…

-”Am nevoie de medicamente. Sunt scumpe, scumpe!  Eu n-am luat odată un medicament compensat! Pentru ochi, tratamentul mi-l trimite de la Vâlcea. Aicea nu găsesc! Și nu mai vorbesc, am și intern cu fierea, cu inima…! Ce să mai zic! Ce să mai zic! Eu la sfârșitul lui aprilie trebuie să mă duc la Vâlcea, la control. Mă duc să fac un ecograf. Trebuie să plătesc ecograful, analizele…ce-mi mai rămâne mie din pensie? La mine cel mai greu este că  sora care mă îngrijește este în vârstă! Eu nu am avut nici surorile celelalte de  înțeles.  La căsuța în care stau eu acum,  am mai muncit după ce a venit această soră, din greu, pentru că nu avea decât o camera făcută. A trebuit să ne împrumutăm în bănci, o , nici nu vreau să mă gândesc prin ce am trecut și cu asta!! Am crezut că eu fiind cea mai mica și fiind în situația în care sunt o să renunțe la casă în favoarea mea! Ca după ce n-o să mai fie sora asta de mă îngrijește să mă pot și eu descurca, să găsesc pe cineva care să aibă grijă de mine și să rămână cu ceva după asta. Au fost contra, surorile! Au zis că este casa părintească și au și ele drept! Am încercat să le înduplec, dar nu au vrut să audă de așa ceva! Nu se gândesc la cât am cheltuit noi, eu, sora asta, cu tata, … în urmă! Dacă ele dădeau iscălitură, poate găseam și eu pe cineva să-mi dea o cană cu apă! M-ajuta și pe mine! Îi rămânea în urmă ceva, dar așa cine vine?! O soră, parcă n-ar fii așa, dar nu vrea cea cealaltă!”                                             

            Și întărește vorbele cu un oftat! Un oftat de om necăjit! Un om căruia viața i-a întors spatele! Un om căruia semenii i-au întors spatele! Un om pentru care speranța zilei de mâine a murit!

            Prin intermediul bibliotecii, Rodica speră ca povestea ei să sensibilizeze opinia publică și poate cineva-i întinde o mână de ajutor. Pentru ca Rodica chiar are nevoie de ajutor!

Fîrtat Ilie, bibliotecar Biblioteca Publică Locală Grădiștea

Grădiștea și Biblionetul, o dragoste la prima vedere!

Grădiștea și Biblionetul, o dragoste la prima vedere!

                A fost odată, la Grădiștea, o bibliotecă tare necăjită, ca mai toate suratele ei din țară. Cu toate strădaniile depuse de bibliotecar, biblioteca nu putea să ofere nimic în plus de carte celor care-i treceau pragul.

                Dar iată că lucrurile s-au schimbat în momentul când Biblioteca Publică Locală Grădiștea a intrat, din poziția a doua, în Programul “ Biblionet, lumea în biblioteca mea” din primul an, adică din septembrie 2009. Lucrurile s-au schimbat în bine în sensul că biblioteca putea să ofere celor interesați nu numai carte și informații legate de acestea, acum se putea intra într-o altă lume, o lume virtuală, cu infinite alte posibilități de informare și socializare.

                De aceste binefaceri s-au bucurat în primul rând copiii, tineretul studios și nu numai dar și adulții. Grădiștea, fiind situată în partea de sud – vest a județului Vâlcea, la distanțe considerabile  față de zonele urbane ( Râmnicul Vâlcea 100 km ) făceau multe lucruri aproape imposibile. Dar cu acest proiect am desființat aceste bariere de spațiu.

                Biblionetul a reușit, pe lângă altele,  să păstreze neschimbat numărul de utilizatori ai serviciilor bibliotecii în ciuda scăderii dramatice a numărului de locuitori, de la circa 3300 la circa 2516 locuitori.

                Biblionetul, una dintre cele mai de succes povesti petrecute în spațiul unei biblioteci publice din România din toate timpurile – părerea mea – a făcut ca vizibilitatea localității Gădiștea și a Bibliotecii Publice Locale Grădiștea să crească, să treacă de spațiul județean, național, să intre în cel european, când spun asta am în vedere cererea unei culegeri de folclor din Grădiștea de către o bibliotecă publică din spațiul european.

Tot Biblionetul a făcut posibil ca multe informații despre localitatea Grădiștea să poată fii postate pe net și astfel să fie accesibile celor interesați ( evenimente locale, existența unui muzeu etnografic - vizitat de un grup de turiști din Timișoara, din Teleorman, Olt, etc., monografii despre istoria, învățământul si folclorul grădiștean, etc.).

                Povești de succes? E foarte greu să mă opresc asupra uneia pentru ca au fost destule!  De succes este și faptul că se poate comunica oriunde în lume cu părinții, frații, rudele, prietenii plecați după un trai mai bun ( o doamnă  a avut posibilitatea să-și vadă și să fie văzută de nepoții ei din Spania pe care nu-i văzuse decât in fotografii, soțiile, soții, copiii ce vin și vorbesc cu soții, soțiile, frații sau părinții lor plecați prin Europa, etc.);  Că un șomer a reușit să-și găsească un loc de muncă; Că prietenii bibliotecii pot să participe la concursuri județene sau naționale ( locul I pe țară la Concursul  ” Azi n-am fost la bibliotecă”, 16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra femeii – faza națională, Crăciun european, Vâlcea, colț de Rai, etc. ); Realizarea unor parteneriate de interes general pentru locuitorii comunei prin intermediul Biblionetului ( susținerea de către un grup de specialiști din cadrul APDRP Vâlcea a unor prelegeri despre posibilitatea accesării unor fonduri europene pentru agricultură, parteneriate cu Europe Direct Vâlcea, cu Biblioteca Județeană, etc. ); comerț on- line ( postarea de anunțuri cu privire la vânzarea sau cumpărarea unor produse, etc.); folosirea scanerului si a e-mail –urilor pentru transmiterea de documente, de corespondență, etc.

                Practica curentă mă îndreptățește să spun că în fiecare zi se petrece o poveste de succes în bibliotecă. Spațiul rural, limitat ca posibilități de natură tehnică si mai ales informațională, prin acest proiect reușește să iasă din anonimat și să-și rezolve o parte din micile sale probleme curente. Satul devine vizibil în spațiul județean, național sau chiar european. Se face cunoscut cu ce are el mai bun, oameni, obiceiuri, tradiții, istorie, locuri, etc..

Ilie Fîrtat, bibliotecar