Biblioteca Grădiştea mai bogată cu o mie de cărţi

Biblioteca Publică Locală Grădiștea, se numără printre fericiții câștigători a unui  grant de 1000 de cărți grație aplicației depuse la Programul de Granturi  ” BOOKS 4 YOUTH ”  susținut de Fundația ” Mereu Aproape.” Fundația a oferit inițial 50 de pachete  a câte o mie de cărți, din literatura română, pentru 50 de proiecte declarate câștigătoare după etapele de jurizare. Dar datorită numărului foarte mare de proiecte depuse – peste 500 – Fundația  ”Mereu Aproape” a suplimentat  cu încă 20 de pachete proiectul, astfel au fost declarate câștigătoare 70 de proiecte. Printre acestea și proiectul propus de Biblioteca Publică Locală Grădiștea, județul Vâlcea.

În cadrul acestui Program au fost depuse proiecte de către ONG-uri, instituții de învățământ, instituții de cultură și alte entități non-profit din România și Republica Moldova, cu personalitate juridică și care pot beneficia de sponsorizări în condițiile legii.

În concurs au putut fi înscrise proiecte de orice fel, cu condiția să aibă în centrul atenției copii și tineri iar aplicantul să nu mai fi primit granturi similare din partea Fundației ”Mereu Aproape ”în ultimii 2 ani.

Câștigarea unui astfel de grant, pentru Biblioteca Publică Locală Grădiștea cu Proiectul ”Grădiștenii și Biblioteca împreună,” a însemnat o gură sănătoasă de oxigen. O mie de volume de carte românească intrată în fondurile acesteia vor revitaliza biblioteca și va face ca cei care, în ultimul timp nu au mai găsit oferta bibliotecii interesantă, să se întoarcă în bibliotecă pentru lectură. Și când spun asta am în vedere în primul rând elevii Liceului Teoretic din localitate și studenții, dar nu numai aceștia.

Ca parte importantă a Proiectului a constituit-o contribuția Primăriei Grădiștea la preluarea și transportul pachetelor de cărți de la depozitul din București.

Fîrtat Ilie,

bibliotecar Biblioteca Publică Locală Grădiștea, jud. Vâlcea 

Păcat că te-am cunoscut atât de târziu, Maestre Petre Petria!

 Păcat că te-am cunoscut atât de târziu, Maestre Petre Petria!

               

Era prin vara lui 1995. Căutam febril un loc de muncă și dus de noroc am ajuns la Biblioteca Județeana, avea sediul lângă podul Vinerii Mari, să întreb despre postul de bibliotecar de la Grădiștea. Acolo l-am cunoscut pe domnul Petre Petria. De la domnia sa am primit primele informații despre ce înseamnă să fii bibliotecar dar mai ales în ce constă un examen pentru ocuparea unui post de bibliotecar într-o bibliotecă publică. A fost concursul, am avut norocul să câștig râvnitul post și iată-mă bibliotecar!

Domnul Petria a fost cel care m-a modelat și m-a format ca bibliotecar. După fiecare întâlnire trimestrială de la Biblioteca Județeană, după fiecare întâlnire în teritoriu cu domnul Petria mă apropiam mai mult de ceea ce înseamnă să fii bibliotecar.

Mi-amintesc cu multă plăcere de vizitele de la Grădiștea, de întâlnirile prilejuite de concursul ” Cea mai bună Bibliotecă Publică Locală din județul Vâlcea ”, de întâlnirile din Biblioteca Județeană ocazionate de diferite evenimente culturale, sau pur și simplu întâmplătoare, de corespondența scrisă sau de convorbirile telefonice .

Dar marele merit al domnului Petria, în ceea ce mă privește,este acela că mi-a insuflat dragostea pentru scris. De câte ori ne întâlneam insista să scriu despre bibliotecă, despre istoria comunei , depre obiceiurile şi tradiţiile locale și să încerc să realizez monografia comunei Grădiștea. Și după atâta insistență, iată că în anul 2004 l-am invitat pe Maestru la Biblioteca Județeană Vâlcea să participe la prima mea lansare de carte ”Grădiștea, file de istorie” , prima lucrare monografică tipărită despre comuna Grădiștea , lucrare realizată în colaborare cu soția mea,  Fîrtat Ioana, învățătoare. Și cum gheața fusese spartă, iată că sub sfatul și îndrumarea domniei sale au mai apărut încă 2 volume, în 2007 ”Grădiștea, pagini de dor” , o culegere de folclor din Grădiștea și în 2010          ” Monografia învățământului grădiștean, 1840-1989”. Așa am prins curaj și am continuat să public mai multe articole – urmând sfatul maestrului meu – despre bibliotecă, despre obiceiuri și tradiții, despre istoria comunei mele in diverse publicații tipărite sau on-line.

Numele lui Petre Petria se leagă de foarte multe titluri de carte, dar Maestrul a excelat și ca editor de presă, când spun asta am în vedere revista ” Memoria slovelor”, al cărei director a fost și-n paginile căreia și-au făcut loc și câteva articole scrise de mine.

La lansarea numărului din 2013, lansare făcută la Biblioteca Județeană Vâlcea, a fost ultima dată când am mai vorbit….Eu am fost puțin contrariat de faptul ca Maestrul nu-mi mai răspunsese la telefon, neștiind că este bolnav, l-am întrebat ce s-a întâmplat! Cu tristețe în glas și cu resemnare mi-a povestit despre boală, despre enigma apariției ei, despre medici, etc. .. La despărțire, ne-am îmbrățișat și  pe  un ton ce n-am să-l uit niciodată mi-a zis ”- Ilie, păcat că ne-am cunoscut așa de târziu!”.

 Atunci n-am înțeles prea multe, am crezut că este o vorbă spusă în vânt şi că nu este așa de grav, că nu se va lăsa învins așa de ușor și de repede de boală! N-am crezut că este ultima dată când vorbim!  Abia când colegii din Biblioteca Județeană mi-au dat cumplita veste despre trecerea la cele veșnice a Maestrului, am realizat câtă dreptate a avut! Păcat că te-am cunoscut atât de târziu, Maestre Petre Petria!

                                                                                                               Fîrtat Ilie, bibliotecar

               

                Notă: Publicată în Personalități vâlcene – în memoriam Petre Petria, Editura Rotipo, Iași, 2014, pag. 107.

Din ciclul " Minunile lumii in 200 de cuvinte"

3.      Grădinile Suspendate din Babilon, între legendă și adevăr

Grădinile Suspendate din Babilon , numite așa fiindcă plantele erau cultivate la o anumită înălțime deasupra solului pe o terasă înaltă și nu în pământ, cunoscute ca ” ale Semiramidei”, nu au fost niciodată identificate în mod convingător și nici existența  lor nu a fost dovedită.  

Așa cum ne spune Diodor din Sicilia, care a trăit pe la mijlocul sec. I î.Hr., acestea au fost construite nu de Semiramida sau Nabucodonosor al II-lea, ci de un rege sirian, pentru a-i face pe plac uneia dintre concubinele sale. Aceasta,  fiind persoana de neam, ar fi tânjit după locurile natale și ar fi cerut regelui să imite, printr-o grădină plantată, peisajul  deosebit al  Persiei. Uriașele grădini ocupau o suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Vestitele grădini au fost dărâmate de perși  în timpul ocupării Babilonului. 

Cercetătorii susțin ca descrierea  lui Diodor din Sicilia ar avea ca sursă o istorie pierdută a lui Alexandru cel Mare scrisă de Cleitarchus din Alexandria pe la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr.

Fîrtat Ilie, bibliotecar

Din ciclul " Minunile lumii in 200 de cuvinte"

      2.   Farul din Alexandria

Farul a fost construit în secolul al III-lea î.Hr. în Egipt pe insula Pharos împrumutând numele acesteia. La început a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari. Farul avea o înălțime între 115 și 135 de metri și a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. 

Cine a construit Farul și data precisă a înălțării acestuia sunt două probleme aflate încă în atenția specialiștilor. Unele izvoare dau ca an de începere a construcției 297 î.Hr. în timpul lui Ptolomeu I Soter, iar altele anii 283-282 î.Hr, în timpul lui Ptolomeu II Philadelphus. Alte  surse atribuie construcția lui Sostratos. Numele lui Sostratos este legat de construcție, ca arhitect, sau, cum sugerează Peter Fraser,  ca donator, el fiind un nobil bogat și un diplomat din Alexandria. La baza Farului sta scris "Eu Sostratos fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori și oamenilor care călătoresc pe mări".

A fost construit din blocuri uriașe de marmura albă. Deasupra farului era o statuie, Poseidon sau Zeus.

Un manuscris din mânăstirea de la Montpellier stabilește data distrugerii Farului din Alexandria la 8 august 1303, în urma unui cutremur.

Fîrtat Ilie, bibliotecar

Din ciclul " Minunile lumii in 200 de cuvinte"

1. Colosul din Rodos

Despre Colosul din Rodos se știu foarte puține lucruri. Nu se știe unde a fost înălțat și nici cum arăta, deși Colosul din Rodos este menționat de șaisprezece ori în scrierile antice. Strabon, Pliniu cel Bătrân sau Philon din Bizanț ridică mai mult întrebări decât răspunsuri legate de acesta.

După ce Demetrios, fiul lui Antigonus, rege al Macedoniei, a părăsit asediul asupra Rodosului, locuitorii cetății au vândut întregul echipament de asediu al acestuia, părăsit lângă zidurile cetății, iar  banii au fost folosiți pentru înâlțarea unei statui enorme din bronz, în onoarea zeului-soare care patrona insula, Helios. Statuia a fost realizată de sculptorul Chares din Lindos între anii 294-282 î.Hr. Acesta și lucrătorii săi au turnat o statuie de 33 metri pusă pe un soclu de 15 metri. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz și 9 tone de fier.

Pliniu cel Bătrân și Strabon menționau că această statuie a fost doborâtă de un cutremur, când i s-a rupt un picior, 56 de ani mai târziu, fiind ruptă de la genunchi. Reconstrucția ei a fost oprită de oracol.

 Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertății din SUA.

Fîrtat Ilie, bibliotecar

Românul, frate cu codru?

Românul, frate cu codru?

            Când eram copii, elevi fiind, la lecțiile de istorie ni se povesteau faptele de vitejie ale marilor noștri domnitori în războaiele de apărare împotriva cotropitorilor. Invariabil, aproape în toate marile izbânzi, codrul, natura în general aveau un rol hotărâtor. Vă amintiți de rezistența îndârjită a dacilor, de victoriile de la Rovine, de pe Neajlov, din Codri Cosminului, etc., etc.. Din vremea dacilor și până în timpurile moderne, el, codru, ne-a fost frate bun. Nu ne-a dezamăgit niciodată! El a fost cel care ne-a dat aerul curat ce-l sorbeam cu nesaț în scurta noastră trecere prin această lume, ne-a hrănit atât pe noi oamenii cât și pe celelalte viețuitoare, ne-a apărat împotriva stihiilor de tot felul, ne-a încălzit, dar câte nu a făcut pentru noi! Este foarte greu acum să le enumeri pe toate binefacerile venite din partea fratelui nostru CODRU.

De aici și vorba că românul este frate cu codru.

            Azi, când vezi imagini apocaliptice, cu întinse dealuri și văi dezgolite de vegetația forestieră, coloane interminabile de mașini ce cară cheresteaua rezultată în urma defrișărilor criminale, munții de rumeguș, etc., îți pui întrebarea firească:  o mai fi el românul frate cu codrul? Sau ce frate putem să ne mai numim când, în numele unei îmbogățiri rapide și efemere, lovim atât de laș în bunul nostru frate?

            Poeții noștri l-au cântat în versurile lor. Vă mai amintiți de versurile eminesciene din manualul de citire din clasele primare ” Codrule, codruțule,/ Ce mai faci drăguțule,... /” din poezia ” Revedere”. ?   Ei bine azi cred că poetul ar fi scris versurile puțin schimbate și anume: ” Codrule, codruțule,/ Unde ești drăguțule,.../.

Oare asta să fie recunoștiința noastră, a oamenilor, pentru tot binele făcut de generații?

 Eu, unul, mai cred în înțelepciunea românului și în minunea venirii minții de pe urmă. Dar sper sa nu fie prea târziu.

                                                                                  Fîrtat Ilie, bibliotecar