Românul, frate cu codru?
Când eram
copii, elevi fiind, la lecțiile de istorie ni se povesteau faptele de vitejie
ale marilor noștri domnitori în războaiele de apărare împotriva cotropitorilor.
Invariabil, aproape în toate marile izbânzi, codrul, natura în general aveau un
rol hotărâtor. Vă amintiți de rezistența îndârjită a dacilor, de victoriile de
la Rovine, de pe Neajlov, din Codri Cosminului, etc., etc.. Din vremea dacilor
și până în timpurile moderne, el, codru, ne-a fost frate bun. Nu ne-a dezamăgit
niciodată! El a fost cel care ne-a dat aerul curat ce-l sorbeam cu nesaț în
scurta noastră trecere prin această lume, ne-a hrănit atât pe noi oamenii cât
și pe celelalte viețuitoare, ne-a apărat împotriva stihiilor de tot felul, ne-a
încălzit, dar câte nu a făcut pentru noi! Este foarte greu acum să le enumeri
pe toate binefacerile venite din partea fratelui nostru CODRU.
De aici și vorba că românul este frate cu codru.
Azi, când
vezi imagini apocaliptice, cu întinse dealuri și văi dezgolite de vegetația
forestieră, coloane interminabile de mașini ce cară cheresteaua rezultată în
urma defrișărilor criminale, munții de rumeguș, etc., îți pui întrebarea
firească: o mai fi el românul frate cu
codrul? Sau ce frate putem să ne mai numim când, în numele unei îmbogățiri
rapide și efemere, lovim atât de laș în bunul nostru frate?
Poeții noștri
l-au cântat în versurile lor. Vă mai amintiți de versurile eminesciene din
manualul de citire din clasele primare ” Codrule, codruțule,/ Ce mai faci drăguțule,...
/” din poezia ” Revedere”. ? Ei bine
azi cred că poetul ar fi scris versurile puțin schimbate și anume: ” Codrule,
codruțule,/ Unde ești drăguțule,.../.
Oare asta să fie recunoștiința noastră,
a oamenilor, pentru tot binele făcut de generații?
Eu, unul, mai cred în
înțelepciunea românului și în minunea venirii minții de pe urmă. Dar sper sa nu
fie prea târziu.
Fîrtat
Ilie, bibliotecar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu