joi, 16 octombrie 2014

Din ciclul " Minunile lumii in 200 de cuvinte"


      2.   Farul din Alexandria

Farul a fost construit în secolul al III-lea î.Hr. în Egipt pe insula Pharos împrumutând numele acesteia. La început a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari. Farul avea o înălțime între 115 și 135 de metri și a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. 
Cine a construit Farul și data precisă a înălțării acestuia sunt două probleme aflate încă în atenția specialiștilor. Unele izvoare dau ca an de începere a construcției 297 î.Hr. în timpul lui Ptolomeu I Soter, iar altele anii 283-282 î.Hr, în timpul lui Ptolomeu II Philadelphus. Alte  surse atribuie construcția lui Sostratos. Numele lui Sostratos este legat de construcție, ca arhitect, sau, cum sugerează Peter Fraser,  ca donator, el fiind un nobil bogat și un diplomat din Alexandria. La baza Farului sta scris "Eu Sostratos fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori și oamenilor care călătoresc pe mări".
A fost construit din blocuri uriașe de marmura albă. Deasupra farului era o statuie, Poseidon sau Zeus.
Un manuscris din mânăstirea de la Montpellier stabilește data distrugerii Farului din Alexandria la 8 august 1303, în urma unui cutremur.

Fîrtat Ilie, bibliotecar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu