joi, 12 ianuarie 2017

Nestor Vornicescu Severineanu și Dumitru Bălașa în Grădiștea vâlcii


Nestor Vornicescu Severineanu și Dumitru Bălașa în Grădiștea vâlcii

 În ”Ctitorii mânăstirii Bucovăț. Stephan, marele Ban și fiul său Pârvu, Marele Logofăt”,  articol publicat de Nestor Vornicescu Severineanu în revista Mitropolia Olteniei, nr. 10 din octombrie 1972, paginile 668-699, autorul încearcă să stabilească obârșia lui Sthepan, clucer și Mare Ban al Craiovei, ctitorul Mânăstirii Bucovăț  (1572). Se serbau atunci 400 de ani de la zidire. După multe cercetări de documente și studii în teren, Nestor Vornicescu Severineanu conchide că Stepan, Mare Ban al Craiovei și ctitor al acestei mânăstiri, și-ar avea rădăcinile în Grădiștea de Vâlcea.  Dar acest lucru, ulterior, a fost combătut de alți autori care au găsit o altă Grădiște mai aproape și pe care i-au atribuit-o ca loc de naștere. Grădiștea de Vâlcea a mai dat Olteniei un ban în persoana lui Hamza din marea familie a boierilor Pârâieni. Ar fi fost prea frumos ca și acest Stephan să fi fost tot grădiștean! Dar uite că n-a fost să fie! Dar nu despre acest aspect vreau să vă rețin atenția.
În 2007, cu ocazia manifestările comemorative dedicate mitropolitului Nestor Vornicescu, a fost lansat volumul omagial "Vlădica Nestor-păstorul oltenilor", tipărit la Editura Mitropoliei Olteniei, volum în care, părintele Dumitru Bălaşa, sau cum  i se mai spunea „Patriarhul“ de la Drăgăşani, povesteşte ce a pățit la Grădiștea de Vâlcea:
 "Am trecut în partea de apus, pe o coastă unde arhiereul Nestor se urcase pe un gard să facă o fotografie. Auzim: "Stai, că trag!". Eu, care făcusem ani mulţi de închisoare, m-am executat. Vlădica Nestor sta în picioare. "Mâinile sus că trag!". El avea în mâini aparatul foto. De aici ne-au dus la postul de miliţie ca pe nişte prizonieri: "Actele dumneavoastră!". Eu le-am scos şi le-am prezentat. Vlădica Nestor a spus că nu are nici un act, este vicarul de la Mitropolie. "Am fost la Paris şi-am dat-o-n bară aici, la Grădişte". Când au auzit miliţienii că a fost la Paris s-au bucurat, crezând că au pus mâna pe o pradă bună. După două-trei ore de teroare, i s-a spus lui Nestor: "Eşti liber, să nu mai pleci fără acte... Aşa se făcea cercetarea istorică sub comunişti".

                                                                                                                    Ilie Fîrtat, bibliotecar

2 comentarii:

  1. Acum dețin o afacere proprie cu ajutorul Elegantloanfirm cu un împrumut de 900.000,00 USD. la 2% tarife, la început, am învățat, a fost o glumă până când cererea mea de împrumut a fost procesată în cinci zile lucrătoare și fondurile solicitate mi-au fost transferate. acum sunt un mândru proprietar al unei afaceri mari, cu 15 personal care lucrează sub mine. Toate mulțumesc ofițerului de credite Russ Harry, el este un Dumnezeu trimis, îi puteți contacta pentru a vă îmbunătăți afacerea pe .. email-- Elegantloanfirm@hotmail.com.

    RăspundețiȘtergere
  2. „Benjamin Briel Lee a fost foarte profesionist în orice moment, ținându-mă la curent cu tot ce se întâmpla, dacă aveam întrebări, el era întotdeauna disponibil să răspundă. Aceasta a fost prima mea achiziție de locuințe, nu știam prea multe despre procesul de împrumut, el a făcut foarte ușor să înțeleagă lucrurile despre care aveam întrebări. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu el. ”
    Este un agent de împrumut care lucrează cu un grup de investitori care sunt dispuși să finanțeze orice proiect sau să vă împrumute orice sumă cu o dobândă foarte scăzută. Contactați Benjamin Briel Lee E-mail: Lfdsloans@outlook.com
    Numărul aplicației Whats: + 1-989-394-3740.

    RăspundețiȘtergere