La Fântâna lui Uţoiu
-Ai
auzit, fǎ, ce a pǎţit Costandin al Veti lui Ion asearǎ? o întreabǎ Elisaveta
lui Giuran pe vecina de peste drum, Ioana lui Cârna, cu care se întâlni la
ciutura din capul uliţii, unde veniserǎ cu vedrele la apǎ.
-N-am
auzit, fǎ, Doamne iartǎ-mǎ, nimic. Da ce’a pǎţit? Lasǎ, cǎ-ţi scot eu apǎ şi
dumitale, îi rǎspunde Ioana în timp ce-i vǎrsa în vadrǎ o gǎleatǎ de apǎ.
-N-auzi,
fǎ, cǎ a pierdut vacile şi a plecat sǎ le caute pe la Via Irizii. Tot
cǎutându-le, l-a prins noaptea.”
-Vacile,
mǎcar le-a gǎsit, pǎcatele mele? o întrerupse curioasǎ, Ioana lui Cârna.
-Le-a
gǎsit, fǎ, le-a gǎsit. Apucaserǎ pe la
Podul lui Florian, prin pǎdure. Întunecase bine de tot când a
dat de ele. Le-a luat dindǎrǎt şi a luat-o cu ele sǎ coboare pe la Fântâna lui Uţoiu.
-Da,
de ce, Doamne apǎrǎ-mǎ! s-a mai întors la vale şi n-a luat-o drept în vale sǎ
coboare pe la Dode
Bǎdeacu şi-o lua la urmă pe drum la vale. Nu se poate abţine
Ioana sǎ n-o întrerupǎ pe Elisaveta.
-Ei
şi dumneata, acum! Cred cǎ i s-a pǎrut mai aproape pe’ci. Acum lasǎ-mǎ, sǎ-ţi
povestesc. Când ajunsǎ la fântânǎ se întâlni cu o femeie cu o vadrǎ cu apǎ-n
cap. El crezu cǎ e Ţaţa Mǎriţa, fǎ, a lui Lisandru Şchiopu, ǎla de a fost
înfiat de Uţoiu înainte de a muri. Se vǎzu nevoitǎ Elisaveta sǎ-i explice
Ioanei care o privea nedumeritǎ.
-
Aha, acum ştiu de care zici, Ţaţa Mǎriţa! Pǎi, Doamne iartǎ-mǎ, şi ţaţa asta
cum o fi putând sǎ stea acolo singurǎ?
-Ei
sǎraca, unde ai vrea sǎ se ducǎ acum decǎt la cimitir în Valea Vii; când, Doamne
fereşte i-o suna ceasu? Da, lasǎ-mǎ, fǎ, sǎ-ţi spui mai departe cǎ mǎ grǎbesc
cǎ lǎsai, pǎcatele mele, o oalǎ cu fǎsui pe foc; s-o fi şi stins focul, decând
mǎ întâlnii cu dumneta!
-
Hai, fǎ, spune odatǎ! cǎ mǎ fǎcuşi curioasǎ. Sǎ ştii dumneata, cǎ şi eu mǎ
grǎbesc cǎ lǎsai mǎmǎliga pe foc.”
-N-auzi,fǎ,
cǎ bietul om crezând cǎ este Ţaţa Mǎriţa, i-a dat bunǎ seara şi-a ‘ntrebat-o ce
mai face?! Şi s-a pomenit fǎ cu necuratul, cǎ necuratul a fost, cǎ s-a lungit
odatǎ şi-a trecut peste el şi peste pǎdure şi-a pierit. Bietul om! şi-a fǎcut
semnul crucii şi a mânat vacile acasǎ fǎrǎ sǎ mai priveascǎ înapoi.
-Bine,
cǎ nu l-a pocit sǎracu! Când a intrat în casǎ era
galbin ca şofranu. Biata Floarea, nevastǎ-sa nu ştia ce sǎ facǎ, sǎraca. Pǎi
n-auzi, fǎ, c-a intrat în casǎ galbin ca şofranu şi tremura tot şi bolborosea
nişte cuvinte ne’nţelese? Biata femeie a dat fuga la Fierǎreasa sǎ-i
descânte. Cred cǎ dacǎ nu-i descânta Fierǎreasa murea de spaimǎ! I-a descântat
asta de Muma Pǎdurii şi de sperieturǎ. Abia dispreziuǎ îşi reveni şi începu sǎ
povesteascǎ prin ce a trecut. Azi, toatǎ ziua zǎcu. Abia pe la amiaz’ mâncǎ şi
el o ţârǎ de lapte. Îşi încheie Elisaveta povestirea, pe care o auzise şi ea de
la Mǎrioara
lui Chioru când se întâlniserǎ în fundul grǎdinii, care la rândul ei o auzise
de la ....
Îşi
luarǎ vedrele de apǎ în cap şi plecarǎ grǎbite, fiecare spre casa ei, nu
înainte de aş face semnul crucii, amintindu-şi probabil fiecare de treburile
rǎmase neterminate acasǎ.
Firtat Ilie
Notă:
1. Publicat în Povestea Vorbii
2. Publicat în Confluențe literare, 31 ianuarie 2015
Notă:
1. Publicat în Povestea Vorbii
2. Publicat în Confluențe literare, 31 ianuarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu