La Fântâna lui Uţoiu

La Fântâna lui Uţoiu

            -Ai auzit, fǎ, ce a pǎţit Costandin al Veti lui Ion asearǎ? o întreabǎ Elisaveta lui Giuran pe vecina de peste drum, Ioana lui Cârna, cu care se întâlni la ciutura din capul uliţii, unde veniserǎ cu vedrele la apǎ.

            -N-am auzit, fǎ, Doamne iartǎ-mǎ, nimic. Da ce’a pǎţit? Lasǎ, cǎ-ţi scot eu apǎ şi dumitale, îi rǎspunde Ioana în timp ce-i vǎrsa în vadrǎ o gǎleatǎ de apǎ.

            -N-auzi, fǎ, cǎ a pierdut vacile şi a plecat sǎ le caute pe la Via Irizii. Tot cǎutându-le, l-a prins noaptea.”

            -Vacile, mǎcar le-a gǎsit, pǎcatele mele? o întrerupse curioasǎ, Ioana lui Cârna.

            -Le-a gǎsit, fǎ, le-a gǎsit. Apucaserǎ pe la Podul lui Florian, prin pǎdure. Întunecase bine de tot când a dat de ele. Le-a luat dindǎrǎt şi a luat-o cu ele sǎ coboare pe la Fântâna lui Uţoiu.

            -Da, de ce, Doamne apǎrǎ-mǎ! s-a mai întors la vale şi n-a luat-o drept în vale sǎ coboare pe la Dode Bǎdeacu şi-o lua la urmă pe drum la vale. Nu se poate abţine Ioana sǎ n-o întrerupǎ pe Elisaveta.

            -Ei şi dumneata, acum! Cred cǎ i s-a pǎrut mai aproape pe’ci. Acum lasǎ-mǎ, sǎ-ţi povestesc. Când ajunsǎ la fântânǎ se întâlni cu o femeie cu o vadrǎ cu apǎ-n cap. El crezu cǎ e Ţaţa Mǎriţa, fǎ, a lui Lisandru Şchiopu, ǎla de a fost înfiat de Uţoiu înainte de a muri. Se vǎzu nevoitǎ Elisaveta sǎ-i explice Ioanei care o privea nedumeritǎ.

            - Aha, acum ştiu de care zici, Ţaţa Mǎriţa! Pǎi, Doamne iartǎ-mǎ, şi ţaţa asta cum o fi putând sǎ stea acolo singurǎ?

            -Ei sǎraca, unde ai vrea sǎ se ducǎ acum decǎt la cimitir în Valea Vii; când, Doamne fereşte i-o suna ceasu? Da, lasǎ-mǎ, fǎ, sǎ-ţi spui mai departe cǎ mǎ grǎbesc cǎ lǎsai, pǎcatele mele, o oalǎ cu fǎsui pe foc; s-o fi şi stins focul, decând mǎ întâlnii cu dumneta!

            - Hai, fǎ, spune odatǎ! cǎ mǎ fǎcuşi curioasǎ. Sǎ ştii dumneata, cǎ şi eu mǎ grǎbesc cǎ lǎsai mǎmǎliga pe foc.”

            -N-auzi,fǎ, cǎ bietul om crezând cǎ este Ţaţa Mǎriţa, i-a dat bunǎ seara şi-a ‘ntrebat-o ce mai face?! Şi s-a pomenit fǎ cu necuratul, cǎ necuratul a fost, cǎ s-a lungit odatǎ şi-a trecut peste el şi peste pǎdure şi-a pierit. Bietul om! şi-a fǎcut semnul crucii şi a mânat vacile acasǎ fǎrǎ sǎ mai priveascǎ înapoi.

            -Bine, Doamne, iartǎ-mǎ, cǎ nu l-a pocit! zise Ioana, fǎcându-şi semnul crucii.

            -Bine, cǎ nu l-a pocit sǎracu! Când a intrat în casǎ era galbin ca şofranu. Biata Floarea, nevastǎ-sa nu ştia ce sǎ facǎ, sǎraca. Pǎi n-auzi, fǎ, c-a intrat în casǎ galbin ca şofranu şi tremura tot şi bolborosea nişte cuvinte ne’nţelese? Biata femeie a dat fuga la Fierǎreasa sǎ-i descânte. Cred cǎ dacǎ nu-i descânta Fierǎreasa murea de spaimǎ! I-a descântat asta de Muma Pǎdurii şi de sperieturǎ. Abia dispreziuǎ îşi reveni şi începu sǎ povesteascǎ prin ce a trecut. Azi, toatǎ ziua zǎcu. Abia pe la amiaz’ mâncǎ şi el o ţârǎ de lapte. Îşi încheie Elisaveta povestirea, pe care o auzise şi ea de la Mǎrioara lui Chioru când se întâlniserǎ în fundul grǎdinii, care la rândul ei o auzise de la ....

            Îşi luarǎ vedrele de apǎ în cap şi plecarǎ grǎbite, fiecare spre casa ei, nu înainte de aş face semnul crucii, amintindu-şi probabil fiecare de treburile rǎmase neterminate acasǎ.

Firtat Ilie 

Notă: 
1. Publicat în Povestea Vorbii
2. Publicat în Confluențe literare, 31 ianuarie 2015

Comoara blestemată

Comoara blestemată

Primind  din partea scriitorului Ion Nălbitoru, în format electronic, romanul ,,Comoara blestemată’’, ca premiu, citindu-l, mi-am adus aminte de romanul lui Blasco Ibanez,  Casa Blestemată. Am încercat să-mi dau un răspuns, care să mă mulţumească, cu privire la faptul că de atunci am evitat să mai citesc cărţi cu o astfel de temă. Probabil o reminescenţă ancestrală a ţăranului din mine nu-mi permitea să intru în legătură cu lumea tenebrelor. Din tată în fiu, ţăranul român şi-a scuipat în sân, făcându-şi crucea mare de fiecare dată când auzea pomenindu-se numele Prinţului întunericului, Satan. În credinţa populară, nici numele acestuia nu-l puteai pomeni fără să-ţi atragi asupra ta răul al cărui reprezentant este, după scăpătatul soarelui. Probabil, în ideea de a păcăli într-un fel anume atragerea asupra sa a răului, ţăranul român a găsit mai multe variante de nume pentru acesta. Astfel Satan poate fi întâlnit şi ca Dracul, Necuratul, Diavolul, Ăl cu coarne, Belzebut, Demonul, Aghiuţă,  Încornoratul, Naiba, Tartorul, Scaraoţchi, Michiduţă, Sarsailă,  Împeliţatul,  Cel-din-baltă, Ducă-se-pe-pustii, Ucigă-l-crucea, Ucigă-l toaca,  Spurcatul, Şeitan, Balaurul, Blestematul, etc. şi lista cred că este cu mult mai lungă.

În Comoara blestemată, romanul semnat de Ion Nălbitoru,  distingem două părţi; una ce are la bază o legendă a unificării celor 3 ţinuturi arhaice - ,,Severinelor, Gorjiilor şi Vâlcelelor’’,  într-o structură statală de sine stătătoare - şi o a doua parte ce se desfăşoară în epoca contemporană cu căutători de comori, testamente şi urmaşi ai eroilor din vremurile de mult apuse.

În cele 13 capitole ale romanului, parcă şi numărul acestora predestinat, se desfăşoară o luptă contnuuă între bine- reprezentat de cei cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste pentru glia strămoşescă şi rău – reprezentat de forţele deslănţuite ale întunericului, sub diferitele sale înfăţişări. Pentru că trebuie să recunoaştem că dacă autorul a vrut să creeze un roman care să fie citit doar ziua sau de cei curajoşi,noaptea, în mare măsură a reuşit. Voluptatea cu care descrie evenimentele crează scene pline de fantastic şi grotesc. Lecturând acest roman, de la un capăt la altul nu faci altceva decât să te plimbi printr-o lume fantastică, plină de demoni, de oameni – demoni și de grotesc.

În naraţiune intâlnim o lume în care forţele malefice se deslănţuie de parcă cineva a uitat voit porţile ,,Iadului’’ deschise slobozind în lume tot răul, sau mai rău, de parcă iadul s-a mutat aici, pe pământ, între oameni.  Şi pentru a instaura teroarea şi a băga frica în oameni, Satan îmbracă diferite forme, balaur cu mai multe capete, şerpi, chipuri hidoase, păsări răpitoare, animale sălbatice, demoni cu chip de om, etc.

Necuratul ştie să exploateze la maxim slăbiciunile omeneşti, deşertăciunile după care aleargă, glorie, putere şi aur. Toate fiind pentru om ca un blestem. Cei atinşi de aceste patimi înşelătore îşi vor vinde sufletul, mai de vreme sau mai târziu, lui Satan, cel care le garantează împlinirea lor.

Înfruntarea dintre bine şi rău atinge apogeul în capitolul al II-lea - sub semnul ,,Blestemului’’. Aici căpitanul Preda înfruntă pe Scaraoschi cu paloşul ridicat deasupra capului, ca pe o cruce, rostind, un fragment din acel  descântec folosit milenar de către popor în alungarea demonului. “…Dispari ,Satano, în unghierele tale întunecate, în locuri neumblate, sau blestemate. …. Dar lasă omenirea cu necazurile, bucuriile şi păcatele sale să fie judecată de Domnul, nu de tine, împărat al întunericului! ” Efectul este devastator pentru Necuratul. “Deodată o lumină strălucitoare inundă pădurea . Urlete lugubre se sting treptat în ecouri, iar balaurul se transformă într-un vârtej şi dispare în adâncuri.” Pentru că  în această luptă inegală dintre om şi Demon, omul cere și primește ajutorul lui Dumnezeu care înseamnă iubire, lumină.

            Romanul ,,Comoara blestemată’’, se înscrie cu succes pe linia romanului fantastic,tip horror, în care moartea, diavolul, vrăjitoarele, aurul și setea de puterea, într-o simbioză nefericită încearcă să pună stăpânire pe o lume a binelui, a iubirii, a frumosului.

De ce mi-a plăcut romanul ,,Comoara blestemată’’? Pentru că autorul, prin mijloace relativ simple, reuşeşte să aducă în actualitate teama ancestrală a omului faţă de puterile întunericului. Eroii romanului, indiferent de epoca în care au trăit, sunt stăpâniţi de aceleaşi vicii, de aceleaşi deşertăciuni. Şi ca orice naraţiune care se respectă, în care se confruntă binele şi răul, fiecare cu mijloacele sale, romanul ,,Comoara Blestemată’’ are un final fericit. Blestemul este spart şi  ultimul descendent al principilor Valdescu, Pătru, intră în posesia testamentului străbunului său ce-i dă drept de moştenire asupra comorii şi castelului familiei. Dintr-un muritor de rând, ajunge să devină un prosper om de afaceri.

Ilie Fîrtat

Grădiştea, ianuarie 2015