Poezii

Debut în revista  ”Povestea vorbii” din iunie 2014

Anonimi şi simpli

Anonimi şi simpli
Ne intersectăm tăcuţi.
Suntem desculţi
Căci istoria, în care
Obişnuiam să umblăm,
Ne-a rămas prea mică.
Am început să învăţăm
Limbajul morţii.
Ne e mai uşor
Să-l repetăm în noaptea
În care ne place să ne-ngropăm
Dorinţa şi ura
În linişte.
În linişte reîntregindu-ne.

Rugă de pe Caraiman

Privesc Caraimanul,
Un munte pur-sânge
Pe şaua căruia
Mă plimb liniştit.
Mă-nchin Ţie, Isuse,
La semnul
Pe care un rege,
În semn de iubire, aici ţi-a zidit.

Poem

În noaptea tăcută
Un glas de lăută cântă
Răspunzându-i din văi,
Cu voci răguşite de foame,
Haita de lupi după pradă pornită
În satul din vale.
Zăpada geme de atâta încleştare
Iar crivăţul suflă prin pomi duşmănos.
Se vede un licăr în zare
Iar flautul cântă, cântă duios
Stelele au căzut pe Pământ
Alergând încolo sub lună.
Un urlet îngheaţă pădurea,
Flautul cântă,cântă întruna.
Ecoul se sparge înghiţit de furtună,
Lupii se-ntorc în pădure flămânzi,
Crivăţul aleargă sub lună plină
Iar flautul numai tu nu-l auzi.

Diluviu I

Mă plouă în suflet
Şi de atâta ploaie
Mi-ascult adesea
Paşii păşind prin odaie..
Mă plouă în suflet,
Diluviul îl simt
Şi moartea pe-aproape
Mă paşte păscând.
Mă plouă în suflet,
Durerea mă-apasă.
Unde eşti, soare ?
Unde eşti, viaţă?
Mă plouă în suflet
Şi de atâta ploaie
Îmi vine să mor
La mine-n odaie.

Bocet

Duhurilor bune
v-aş ruga,de mâine,
Să mă luaţi cu voi,
În lumea de apoi
Să mă rătăcesc
Draga să-mi găsesc.
Că îmi este dor
De pasu-i uşor
De glasu-i duios
Ce-mi şoptea frumos
Vorbe de iubire
( vers de pomenire).
Dar s-a dus, s-a dus…
Dorul mi-a răpus
Şi-n sufletul meu
A rămas of greu,
Of de neîmplinire
( vers de pomenire).

                                          Ilie Fîrtat, bibliotecar