Biblioteca Grădiștea din județul Vâlcea
Radu
Paraschivescu
Jubilez din secunda când intru
în biblioteca din Grădiştea, judeţul Vâlcea, o construcţie cu un nivel,
prizonieră a arhitecturii de tip cutie de chibrituri din comunism. O bicicletă
stă rezemată de perete, lângă un burlan, ca o taurină zveltă, care se ascunde
de vipie. De ce jubilez? Fiindcă tocmai pariasem cu mine însumi că şi aici, ca
peste tot, aveau să ne aştepte farfurioare cu sărăţele, Maxi-Mix, biscuiţi şi
alune. Pariu câştigat. Rămâne de văzut cum rezolvăm tranzacţia – îmi dau eu mie
banii sau invers. Deocamdată, privirea mi se opreşte asupra unei urări lipite
pe un perete. „Noapte bună, maestre.” E ceva în neregulă. Eu nu sunt maestru,
iar afară e plină zi. Mă dumiresc când îmi cobor privirile şi văd fotografia
lui Adrian Păunescu în chenar negru. Irina IREX Săndulescu simte că vreau să
fac o glumă proastă, mă prinde de braţ şi mă urneşte de lângă poza bardului.
„Totuşi, Irina”, îi şoptesc, parafrazând un titlu păunescian. Dar Irina nu
riscă. După o zi şi jumătate în compania lui Ovidiu şi a mea, a aflat că nu
poţi fi niciodată îndeajuns de prudent.
-
Trebuie să se vorbească mereu de biblioteca
noastră. Mereu.
Ei bine, da, cuvintele astea
mă câştigă. Sunt cuvinte pe care Ilie Fârtat, directorul bibliotecii din
Grădiştea, nu le afişează pe pereţi, alături de omagierile postume, însă le are
ştanţate într-un pliu al memoriei. Şi nu le rosteşte conjunctural, fiindcă vede
în faţa lui pe cineva cu agendă şi reportofon, ci fiindcă asta crede. [...]
Cele patru calculatoare venite
prin Biblionet sunt ocupate, chit că ora din zi la care am ajuns în Grădiştea
pare mai potrivită pentru contemplaţia pe malul Ţuguiului sau pentru o mică
porţie de lâncezeală „cu storurile trase”, ca în Topârceanu. Aflu că se
întâmplă foarte rar ca vreunul din calculatoare să rămână liber. Când copiii şi
adolescenţii sunt la şcoală, vin adulţii sau – varianta corectă politic a
bătrânilor – „seniorii”. Oricum, timpi morţi nu prea există. Prin Biblionet,
aşezământul dintre dealuri a comutat de pe diateza pasivă pe cea activă, cu
zone de interes care, în funcţie de clienţi, variază de la jocuri la remedii
naturiste, de la facebook la referate pentru şcoală şi de la muzică la citirea
presei sportive.
Dau să-i pun câteva întrebări domnului
Fârtat, care se scuză pentru câteva clipe, cât să dea o lămurire unui puşti
aflat în faţa unui mic impas tehnologic. Ovidiu profită de ocazie, se
insinuează felin-fellinian lângă mine şi-mi şopteşte:
-
Să-ţi zic una bună. Are numărul afişat la intrare.
-
Cum adică?
-
Telefonul mobil. Şi-a afişat numărul pe uşa de
la intrare. L-am pozat.
Bibliotecarul se întoarce la masa la care stăm
acum ca doi şahişti, faţă în faţă, înconjuraţi de hărţile de pe pereţi, sub
supravegherea steagului tricolor şi a două sticle de răcoritoare. Ovidiu se
retrage spre celelalte încăperi, prelingându-se printre pereţi cu cărţi şi
adolescenţi confiscaţi de computere. Irina deambulează calm, cu aerul cuiva
care a venit atât de des la Grădiştea, încât acum e mai degrabă gazdă decât
musafir. Are încredere să mă lase nesupravegheat cu interlocutorul, ceea ce-mi
sporeşte stima de sine. (Glumesc, Irina.) În faţa mea, două fete consultă nişte
siteuri cu tematică zglobie. Mă uit la ele, îmi amintesc brusc de un episod
văzut pe YouTube, îl mai amân un pic pe domnul Fârtat şi le abordez pe fete pe
tonul fufelor din „Mondenii”.
-
Ce faceţi, fatăăăă, ce-i cu voi aiiiici?
Fetele se întorc spre mine şi râd mirate.
-
Aţi văzut filmul?
-
Normal, le răspund şi-l invit apoi pe
bibliotecar la destăinuiri. Ce-a fost cu filmul ăla? Care-i povestea lui?
Ilie Fârtat îşi sumeţeşte
faţa. Da, da, exact aşa. Musculatura i se reconfigurează în sculptura carnală a
mândriei.
-
S-a ţinut un concurs cu titlul „Azi n-am fost la
bibliotecă”, iar şmecherele astea două, Iulia şi Cristina, au luat premiul
întâi. Ele au scris scenariul, ele au jucat. Totul s-a turnat aici, printre
rafturi. Un film de cinci minute şi un premiu pentru toată viaţa.[...]
.....................................................................................................................................................
Notă: Continuarea poveștii o
găsiți în cartea ” Căutătorii de povești” la pagina 74
